Ana Agopian

Ana a semnat, alături de Oana Răsuceanu și Iulia Rugină, mai multe scenarii de scurt și mediu metraj (Bună Cristina! Pa Cristina!, Tabasco, Captivi de Crăciun, Să mori de dragoste rănită, Skugos) și trei lungmetraje (Love Building (2013) , Alt Love Building (2014) și Breaking News (2017)) prezentate și premiate la numeroase festivaluri naționale și internaționale. Cel mai recent lungmetraj semnat de Ana, Breaking News, a avut premiera la Festivalul Internațional de Film Karlovy Vary (Competiție oficială) și a fost recompensat cu o Mențiune specială a Juriului pentru actrița Voica Oltean. E.T a fost aici, prezentat în 2018 la Festivalul Internațional de Film Transilvania, este debutul ei în regia de film. Din 2006 până în 2010 a colaborat cu Media Pro Pictures, iar în 2011 cu HBO România, în calitate de scenarist. În prezent este lect. univ. dr. în cadrul UNATC, departamentul Scenaristică-Filmologie, unde predă scenaristică. De asemenea, Ana susține mai multe cursuri și workshop-uri de scenaristică (pentru amatori și profesioniști deopotrivă).

Iulia Rugină

Iulia Rugină a absolvit secția de regie de film si televiziune din cadrul UNATC, urmată de un master în regie de film, în cadrul aceleiași facultăți.

Pe lângă filmele regizate – 12 scurt metraje (printre care Vineri în jur de 11 (2006), Captivi de Crăciun (2010) și Să mori de dragoste rănită (2014) și 3 lungmetraje (printre care Love Building (2013) și Breaking News (2017)), Iulia s-a implicat activ în latura educațională a cinema-ului, ca trainer în diverse proiecte (precum Education a l’Image – program de educație cinematografică pentru adolescenți organizat de Ambasada Franței; S.P.E.R. – Stop Prejudecăților despre Etnia Roma – tabără anti-discriminare pentru copiii romi, finanțat de Uniunea Europeană; Dependent de film – atelier dedicat deținuților din Penitenciarul Jilava, ARCS Summer Camp – tabără dedicată copiilor români din diaspora americană). A lucrat, de-a lungul carierei cu copii, minorități etnice, dependenți de droguri, deținuți, categorii defavorizate.

În prezent dezvoltă un doctorat despre filmul low-budget, susține un modul de scenaristică și regie în cadrul școlii Actoriedefilm.ro și este asistent universitar la secția de Scenaristică a UNATC.