Înscrierile la a doua ediție a New Draft, rezidență online de dezvoltare de scenarii, se prelungesc cu 8 zile. Noul deadline este pe 28 mai 2023

„Aplicația e simplă, în afară de CV și portofoliu, nu cerem decât un sinopsis dezvoltat (între 3 și 5 pagini) și o scrisoare de intenție (1 pagină). Asta pentru că, în principal, căutăm proiecte aflate la început de drum. Asta nu înseamnă că cei care au fost ani de zile în dezvoltare cu un proiect nu pot aplica. Dar trebuie să facă un pas în spate, să își privească povestea și să ne trimită doar un rezumat al ei.” (Ana Agopian, trainer New Draft)

Aplicațiile vor fi trimise pe adresa info@controln.ro. New Draft nu percepe taxe de înscriere sau participare. Mai multe detalii despre înscrieri, aici

New Draft se adresează atât absolvenților de școli de profil, cât și autorilor din medii conexe care au un proiect de lungmetraj în fază incipientă, urmând să selecteze 12 participanți care să treacă prin cele trei sesiuni de lucru de câte 5 zile, programate lunar, între iulie și octombrie.

Aceștia vor avea șansa de a-și dezvolta proiectele în mod susținut, într-un format de lucru bazat pe feedback, atât one-on-one, cât și în echipe, sub îndrumarea celor trei traineri: Massimiliano Narduli (scenarist și script advisor), Ana Agopian (scenaristă și regizoare de film, consultantă de scenarii) și Crăița Nanu (selecționeră, curatoare de film și consultantă de scenarii). Prima sesiune de lucru are loc între 11 și 15 iulie.

Mai mult, cea de-a doua sesiune de lucru (între 9 și 13 august) va fi marcată de prezența a trei producători de film și membri importanți ai industriei cinematografice românești, Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana, care vor contribui prin câte o sesiune de feedback.  

Ultima sesiune de lucru va avea loc între 9 și 13 septembrie iar sesiunea finală de pitching va fi programată în luna octombrie. 

**

Organizat de Control N și co-finanțat de Asociația Fondului Cultural Național* (AFCN). Partener: UNATC

Parteneri media: Ziarul Metropolis, Happ.ro, Liternet, Acoperișul de sticlă, Observator cultural, Revista Golan, Modernism

* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.