Începând cu 1968, odată cu înființarea BTT – Biroul de Turism pentru Tineret – distracția tinerilor era reglementată de Partidul Comunist Român. BTT facilita organizarea vacanţelor pentru tineri în complexuri hoteliere din principalele staţiuni de la munte şi de pe litoral.

Iniţiativele BTT au atins şi zona de entertainment, prin înfiinţarea mai multor discoteci, locuri destinate exclusiv dansului. În afara discotecilor BTT, în România comunistă existau discotecile IAPIT (Intreprinderea de Agrement și Producție Industrială pentru Turism), discotecile studențești și discotecile pe valută. Aceste locuri au fost, timp de 30 de ani, singurul liant între muzica ce se asculta în afara blocului comunist şi tinerii avizi de ea.

Expoziția Multimedia DISCO BTT – DISCOTECILE COMUNISTE își propune să recreeze acea perioadă.

 

Expoziţia îşi propune să redea, cu ajutorul unor multiple mijloace vizuale, o parte din istoria recentă a României, despre care nu există în prezent o documentaţie foarte clară, ea rămânând doar în memoria generaţiilor care au trăit-o.

Expoziţia este o creaţie artistică originală, inspirată din elementele acelor vremuri, ce îşi propune să poarte vizitatorul prin diverse spaţii neconvenţionale. Expoziţia conţine atât exponate reale din perioada respectivă, precum şi fragmente din atmosfera care le însoţea, folosind mijloace vizuale diverse: proiecţie foto-video, muzică, instalaţii.

Recrearea unei discoteci din anii ‘80 sub cât mai multe aspecte se face în cadrul acestei expoziţii prin imaginarea unui traseu senzorial prin mai multe camere, concepute fiecare pe baza unei realități din acele vremuri.

Spaţiul expozițional e format din 7 încăperi pe care vizitatorul le parcurge, ghidat scenografic. Fiecare încăpăre reprezintă un capitol important în formarea unei imagini de ansamblu asupra a ceea ce a însemnat această perioadă din istoria comunistă, cu toate implicaţiile ei socio-culturale.

Nu există ghid, vizită e individuală, nu se formează grupuri de vizitatori, fiecare putând zăbovi oricât în oricare dintre încăperi. Vizita reprezintă o experienţă în primul rând senzorială, fiecare dintre încăperi trezind în vizitator emoţii precum entuziasm, amuzament, energie, tristeţe, nostalgie.

Expoziţia e construită cu ajutorul diverselor elemente audio-vizuale, combinate pentru a reda o emoţie concretă: muzică, proiecţii video, fotografii, decor, obiecte de recuzită, tipărituri, interviuri.

Experienţa completă a vizitării expoziţiei se aseamănă cu participarea într-un film interactiv, construit din elemente concrete, organizate de multe ori abstract, sub formă de concept.

Expoziţia spune povestea unei lumi uitate, pe care fiecare dintre vizitatori e invitat să o descopere (sau re-descopere), emoţional, senzorial şi foarte subiectiv.

Expozitia Multimedia DISCO BTT – Discotecile Perioadei Comuniste este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, bucurându-se de sprijinul AZUGA și de parteneriatul cu Discotecă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului RomânescThe Light Design 111 FilmWearebascaFive’s, “Suntem România!”.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.