TRAINER DANCE YOURSELF

Oana Răsuceanu a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” – Facultatea de Film, secţia Comunicare audio-vizuală (scenaristică şi critică de film) şi S.N.S.P.A – Facultatea de Relații Publice şi Comunicare David Ogilvy în 2006.

A absolvit un master în Artă Coregrafică la UNATC în 2007.

A derulat o serie de proiecte în zona teatrului și dansului, ca scenarist / dramaturg, regizor și coregraf, fiind în continuare activă în aceste domenii. Printre spectacolele realizate de ea până în acest moment se află DORIAN (spectacol de dans contemporan, produs de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de AFCN și Ministerul Culturii prin programul Acces; selecționat în cadrul Festivalului Național de Teatru – FNT2017), Telefonul din colțul străzii (după texte de Cristian Popescu – spectacol de teatru-dans integrat în modulul educațional cu același titlu, implementat în 6 licee din București în noiembrie 2015, cu sprijinul ArCub, parte din proiectul Ești București!), Dear Diary (spectacol de master în artă coregrafică, realizat cu sprijinul Teatrului Nottara din București).

În toamna anului 2016 Oana a demarat în București modulul educațional pentru copii – Carina pe drumul spre casă, compus din spectacolul de teatru cu același nume (scris și regizat de ea) și o serie de ateliere de teatru pentru copii. Spectacolul a fost preluat în repertoriul teatrului Apollo111 la începutul anului 2017 și a fost itinerat în orașe precum Timișoara, Buzău, Constanța și Arad. Din toamna anului 2017, Carina pe drumul spre casă se vede la Teatrul Odeon din București și își continuă traseul național, în diferite orașe și teatre.

Spectacolul DORIAN, creat de Oana alături de o echipă de artiști din domenii precum film, arhitectură, muzică, poate fi văzut în această toamnă la Teatrul Odeon din București și în diferite orașe din țară precum Cluj (la Teatrul Maghiar de Stat), Târgu Mureș (la Teatrul Național din Târgu Mureș), Buzău (la Teatrul „George Ciprian”), Tulcea (la Teatrul „Jean Bart”) și Sibiu (la Teatrul GONG).

Începând cu 2009, în calitate de trainer, Oana a derulat o serie de ateliere de dans contemporan și scenaristică, dedicate adolescenților. Din 2009 este membru-fondator, Președinte și trainer al Asociației Culturale Control N.

Oana este co-scenarist al scurt metrajelor „Să mori de dragoste rănită”, “Bună Cristina! Pa Cristina!”, “Vineri în jur de 11”, “Tabasco” și “Skugos”, mediu metrajului “Captivi de Crăciun” și al lung metrajelor “Love Buiding” (locul 2 in Box Office 2013), „Alt Love Building” (2014) și “Breaking News” (premieră în septembrie 2017).